luni, 12 mai 2014

Ghid: Pesto

O varianta de pesto (numita moretum) se consuma pe malurile Mediteranei inca de pe vremea romanilor. Cand busuiocul a fost introdus in Europa s-a nascut pesto-ul modern. Este un sos care se potriveste cu multe mancaruri italiene, uneori fiind chiar necesar. Baza pentru pesto se face din frunze de busuioc (proaspat), seminte de pin si usturoi.
Pesto-ul se face foarte usor daca aveti un blender, dar se poate face chiar si intr-un mojar cu pistil (si ceva mai multa munca :P). Noi am folosit doi catei (mari) de usturoi, 50 de grame de seminte de pin si busuiocul dintr-un ghiveci (o legatura mare). Busuioc la ghiveci se gaseste prin majoritatea hypermarketurilor.

Cat a spalat Andreea busuiocul eu am macinat usturoiul si semintele de pin, dare se pot pune toate odata in blender. De la busuioc am folosit doar frunzele.
Am adaugat busuiocul, un praf de sare si piper dupa gust. Am macinat bine, pana s-a maruntit tot busuiocul. La final am obtinut o pasta groasa de un verde inchis.
Aceasta este baza de pesto. In functie de scopul in care urmeaza sa o utilizati poate fi imbogatita cu ulei de masline (ca sa capete o consistenta mai lichida) si cu parmezan (in special daca o veti folosi la paste).

Daca doriti puteti praji usor semintele de pin (intr-o tigaie fara ulei). Noi nu le-am prajit de loc si a fost foarte gustos.

Ingrediente:
Frunzele de la o legatura mare de busuioc proaspat;
50g seminte pin;
Usturoi: dupa gust - noi am folosit 2 catei mari;
Sare si piper.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu