Aceasta reteta am gasit-o pe spatele unui plic de condimente si dupa ce am citit primele randuri am hotarat ca trebuie sa o incerc. Daca doriti o reteta cu aroma de vara, racoritoare si foarte gustoasa, porcul marinat in vin cu portocale este perfect. Am folosit muschiulet de porc, vin rosu, o portocala si condimente. Am servit alaturi de sos de iaurt cu portocale, a carui reteta am prezentat-o deja.
In primul rand porcul trebuie marinat. Daca il tineti macar o ora este suficient, dar poate sa stea chiar si mai mult la marinat.
Am taiat muschiuletul de porc in bucati (felii de maxim un centimetru grosime). Am condimentat carnea cu multa menta, putin cimbru, piper, sare si ardei chili uscat, proaspat macinat. De asemenea am ras coaja de la o portocala peste.
Am taiat portocala felii (5-6 mm grosime). Intr-un castron am asezat portocalele, carnea de porc si am turnat o jumatate de pahar de vin rosu, peste.
Dupa ce carnea s-a marinat suficient am scos-o din castron si am gatit-o intr-o tigaie de teflon - fara sa adaug ulei.
Am tinut carnea in tigaie pana s-a rumenit bine.
Am servit porcul cu sos de iaurt cu portocale alaturi de o salata de vara, din rosii si castraveti.
Pofta buna!
Ingrediente:
2 muschiuleti de porc (aproape 1kg);
125ml vin rosu sec sau demisec;
o portocala;
condimente: menta, cimbru, chili, piper si sare.
Ce bine arata! Pofta buna:> Daca cumva vrei.. te astept la concurs.
RăspundețiȘtergereMultumim! Despre ce concurs e vorba?
ȘtergerePlus ca e o reteta foarte buna chiar si atunci cand vrei sa slabesti,cum e si aceea cu vita in sos rosu.Foarte bun! :D
RăspundețiȘtergereUite asta nu stiam, multumim de sugestie :)
Ștergere