Pentru cei care vor sa se fereasca cu orice pret de prajeli dar totusi sa savureze un snitel crocant, va recomandam pregatirea lui la cuptor.
Pentru inceput, se taie pieptul de pui dupa preferinte (eu in acest caz le-am taiat fasii de cam 3-4 cm latime dar nu foarte subtiri.
Dupa aceea le-am batut, insa pentru a evita murdarirea unui tocator sau a bucatariei, am folosit o punga in care am asezat frumos cateva bucati de pui. Am folosit aceeasi punga pentru toata cantitatea de pui.
Separat, se prepara maiaua din 3 oua, 3 linguri de faina si 3 linguri de pesmet, peste care am adaugat niste Delikat si putin piper mozaic proaspat macinat. Tot acum se poate da drumul cuptorului undeva intre mediu si mare, ca sa se incinga.
Pentru ca ne plac snitelele crocante si pentru ca la cuptor nu ies la fel de crocante ca cele prajite, am maruntit niste fulgi de porumb intr-o punga care se sigileaza.
Am luat apoi fiecare bucata de pui si am dat-o prin maia. O parte le-am lasat asa, iar cu celelalte am trecut si prin fulgii de porumb.
Le-am pus pe toate in tava de la cuptor, pe hartie de copt si le-am pus in cuptor, destul de jos pentru 10 minute.
Dupa cele 10 minute le-am intors cu grija cu ajutorul unei palete pe partea cealalta si dupa alte 10 minute le-am scos.
Se pot servi cu diverse sosuri sau chiar cu mujdei de usturoi.
Ingredientele necesare sunt urmatoarele:
- 1 piept de pui
- 3 oua
- 3 linguri faina
- 3 linguri pesmet
- 100 gr fulgi de porumb
- Delikat
- piper mozaic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu