sâmbătă, 21 iunie 2014

Bulz ciobanesc

O mancare traditionala, foarte gustoasa, este bulzul. Sunt tot felul de metode de al prepara, cu diverse ingrediente si cu multe nume: urs de mamaliga, bulz, bulz ciobanesc, bulz la cuptor si altele. Aici voi prezenta reteta mea preferata. Am folosit mamaliga, bacon, carnaciori picanti, branza de oaie si putina untura.
Bulzul poate fi format din portii individuale, sau facut la gramada in ceaun. Eu am preferat sa-l fac in ceaun - mesenii erau infometati, si nu am vrut sa-i tin prea mult. Daca nu va grabiti, portiile individuale sunt mult mai aratoase. Se fac astfel: din 2-3 linguri de mamaliga se formeaza un "castron" in care se pune putina umplutura; se inchid marginile castronului si se aseaza in tava. Cand sunt suficiente portii, se da tava la cuptor. Dar sa trecem la reteta initiala...
Mai intai am pregatit ingredientele pentru umplutura. Am taiat baconul, carnatii si branza in bucati. Am rumenit putin baconul si carnatii intr-o tigaie.

Eu am facut mamaliga precum in reteta de aici. Apoi, am topit putina untura intr-un ceaun, am asezat cateva linguri de mamaliga peste si le-am intins bine. Am adaugat carnatii si baconul deasupra.
Peste am mai pus un strat de mamaliga (nu prea gros). Apoi am pus branza taiata bucati si inca un strat de mamaliga. Daca doriti mai puteti adauga o lingura de smantana si peste.
Am bagat ceaunul in cuptorul incins pentru 15-20 de minute. Am servit cu branza rasa pe deasupra.
Pofta buna!

Ingrediente:
mamaliga dintr-o cana (mare) de malai si trei cani si jumatate de apa (si un praf de sare);
150g bacon;
100g carnati picanti;
250g branza de oaie;
3 linguri de untura de porc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu