miercuri, 2 iulie 2014

Pilaf cu ciuperci la cuptor

Cand eram mica, pilaful era printre mancarurile mele preferate, insa pe masura ce am crescut, mi s-a parut foarte dificil de preparat, in special varianta la cuptor, care mi se pare cea mai gustoasa. Preparam orezul destul de des pe aragaz, intr-un stil apropiat de bucataria chinezeasca - mai intai il fierbeam si abia apoi il prajeam cu putina soia.


Saptamanile trecute insa, mi-am luat inima in dinti si mi-am spus ca in cel mai rau caz o sa iasa prea facut. Si m-am pus pe treaba:am pus doua cepe in blenderul de mana (deja gatisem ceva in ziua respectiva si nu mai aveam energie sa toc ceapa).

Dezavantajul este ca ceapa in blender se toaca prea marunt, deci nu este buna pentru mancaruri in care trebuie sa dea consistenta sau culoare. Am pus putin ulei intr-o oala antiaderenta si l-am incins bine, dupa care am adaugat ceapa (sau piureul de ceapa, mai corect :) )

 Am tocat apoi si morcovii la fel, insa acestia din fericire nu au iesit la fel de marunti. Dupa ce ceapa s-a calit putin (din experienta, in cam 3 minute, pentru ca din punct de vedere al culoriii sau consistentei, nu imi puteam da seama de mare lucru) am adaugat si morcovii si am lasat pe foc inca 5 minute.
Am adaugat apoi ciuperci din conserva (daca foloseam ciuperci crude ar fi trebuit sa le fierb sau calesc in prealabil, pentru ca altfel lasa foarte multa apa), pe care le-am lasat tot vreo 5 minute.
Am condimentat amestecul bine (piper si putin cimbru), am amestecat si am adaugat apoi o cana zdravana de orez si condiment universal.
Peste am turnat 3 cani de apa (de aceeasi dimensiune ca si cana de orez), am amestecat bine si l-am dat la cuptor.
Peste cam 20 de minute am mai scos si am mai amestecat in orez si am repetat procedura dupa inca 20 de minute, cand orezul a fost gata.
L-am scos din cuptor si l-am lasat sa se raceasca fara capac (daca va place sa prinda un pic de crusta, il puteti lasa la racit in cuptor).
Ingredientele necesare pentru aceasta mancare sunt:
 - 2 cepe mici
 - 2 morcovi
 - o conserva de ciuperci taiate (250 gr)
 - 1 cana de orez integral
 - piper mozaic proaspat macinat
 - cimbru
 - condiment universal

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu